Ati ghicit cine era?

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut sa-mi spuna-n prima zi cine era,
Dar fiindca ea aflase cine sunt —
Poetul poreclit “Fluiera-vant” —
Si fiindca ma ruga staruitor
Sa-i fiu si eu, din cand in cand, cumparator,
Sinceritatea ei m-a-nduiosat
Si-n cadrul pretului fixat —
Un pret absurd,
Ridicul
Si meschin,
Cu care-as fi baut un kilogram de vin —
M-am imbatat de gura ei
Si-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...
Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar si altora!...
Si-azi un ciocoi,
Iar maine un calic
O cumparau la fel — mai pe nimic —
Caci ea — flamanda vesnic — se grabea
Sa-si vanda gura dulce ca la tarapana!...
Eu singur doar nu m-am sfiit sa-i spun
Ca-s gata sa-i ofer un pret mai bun —
Dar cum ii luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spalat pe maini cu pretul meu...
Si-atunci —
De teama sa n-o bat,
Sau s-o ucid
Si s-o ascund sub pat —
Desi-o iubeam, am renuntat la ea
Si n-am mai vrut sa stiu cine era!...
Dar intr-o zi cu ploaie si cu vant,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Si-a disparut...
Si nimeni n-a mai intrebat de ea
De cand intrase, parca, in pamant,
Cu numele-i mereu necunoscut...
Si totusi, Eu
Am intalnit-o iar,
Dar nu ca altadata, pe trotuar,
La cafenea,
Sau in tramvai...
Am regasit-o-n ziua de-ntai de mai,
Ascunsa de un sfert de veac intr-un sertar,
In care sta de veghe cuminte,
Si-astepta
O zi sa-mi mai aduc aminte si de ea!...
Dar ce pacat
Ca regasirea ei m-a-ndurerat...
Si-n loc s-o mai sarut —
Cum as fi vrut —
Am inceput sa plang cu-adevarat!...
Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea —
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o daduse numai mie!...
Si-acum,
Cred c-ati ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tineretea mea!...

[ROMANTA TINERETII de Ion Minulescu ]